Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European+ prin Programul Operaţional Educație și Ocupare 2021-2027, fiind implementat de UNIVERSITATEA AGORA – Solicitant, în parteneriat cu Asociația Firmelor Bihorene .
Proiectul „START ÎN CARIERĂ” - Stagii de practică de înaltă calitate pentru studenții Universității AGORA are ca scop implementarea de măsuri integrate, pentru creșterea competentelor profesionale, a celor antreprenoriale- din perspectiva tranziției la economia verde, precum si a competentelor si abilităților transversale necesare în managementul carierei, a 252 de studenți din Regiunea Nord Vest, participanți la stagii de practică de înaltă calitate. Aceștia vor fi sprijiniți prin mentorat, formare si coaching să își dezvolte abilități și competențe corelate cu cerințele pieței muncii, care este din ce în ce mai dinamică, înaltă tehnologic si angajată în protejarea mediului și în dezvoltarea economiei verzi, cu scopul de a avea acces mai ușor la piața muncii, de a obține locul de muncă potrivit și pentru a contribui la creșterea ratei de participare a studenților înmatriculati într-un program de nivel ISCED 6-8 la programe de învățare la locul de muncă, ca urmare a unui program educațional actualizat si centrat pe nevoile studentului.
Prin acest proiect ne propunem să promovăm si să dezvoltăm programe de studii terțiare de înaltă calitate, flexibile și corelate cu cerințele pieței muncii prin:
- Derularea și finalizarea de stagii de practică de înaltă calitate pentru 252 de studenți înmatriculați în cadrul Universității AGORA
- Activitatea de coaching individual adresată celor 252 de studenți din grupul țintă
- Dezvoltarea competențelor antreprenoriale și a spiritului antreprenorial, prin activități de formare teoretică și practică de tip curs de competențe antreprenoriale din perspectiva tranziței la economia verde pentru 252 de studenți înmatriculați în cadrul Universității AGORA
- Realizarea unei analize în vederea anticipării unor nevoi orizontale de dezvoltare a ofertei educaționale în vederea susținerii pe termen lung a angajabilității absolvenților.
Pentru informații suplimentare:
Manager proiect: Manolescu Alina
Asistent manager: Judeu Viorina
Număr de telefon: 0259 427398
Adresă de e-mail: secretariat@univagora.ro
Document: PDF