Doctor Honoris Causa: Prof.univ.dr. Constantin Roşca
Scris în 5 Octombrie 2013.
Stimate domnule Profesor,
Stimați oaspeți
Onorată asistență
Aprecierea de care se bucură astăzi Universitatea Agora este rezultatul binemeritat al eforturilor pe care comunitatea noastră universitară le-a depus constant timp de peste un deceniu pentru afirmare pe multiple planuri în lumea academică din țară și din străinătate. Constatăm cu îndreptățită satisfacție că demersurile noastre profesionale, științifice și manageriale au avut un larg ecou în spațiul universitar românesc și s-au bucurat de sprijinul fără rezerve al facultăților de profil economic și juridic din țară, fără să mai vorbim de autoritățile naționale de evaluare academică și acreditare.
Drumul ascendent în planul imaginii, dar mai ales în conținutul calitativ al activităților didactice și de cercetare științifică desfășurate de universitatea noastră a fost trasat și cu sprijinul pe care personalități marcante ale școlii superioare românești ni l-au acordat în mod constant, dar mai ales în momentele cruciale, împărtășind cu generozitate și dezinteresat din experiența managerială, didactică, de cercetare dar și de evaluare academică a domeniilor lor, ceea ce împreună au reprezentat adevărate modele pentru devenirea universitară a multora dintre noi. Sunt numeroase personalitățile care merită să fie citate dar, din rândul acestora, astăzi ne oprim la dl. profesor Constantin Roșca, căruia îi dedicăm acest eveniment științific, prin decernarea înaltului titlu academic de Doctor Honoris Causa la un moment în care împreună celebrăm împlinirea, de către domnia sa, a venerabilei vârste de 80 de ani.
Galerie foto: http://univagora.ro/en/university/photos/album/40/
Prof.univ.dr. Adriana Manolescu
Președintele Senatului Universității Agora din municipiul Oradea