UAO: Cel mai mare procent de reușită la magistratură în 2014
Scris în 9 Septembrie 2015.
În imaginea alăturată este un extras din informațiile statistice cu privire la concursurile de admitere la Institutul Național al Magistraturii (INM) din perioada 2005-2014 (Sursa originală, integrală, se poate descărca de aici: INM).
În anul 2012 absolvenții Universității Agora din Oradea s-au clasat pe un meritoriu loc 4 (la procentul de reușită):
1. Universitatea ”Ștefan cel Mare” din Suceava – 18,18%,
2. Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca – 11,44%,
3. Universitatea din București – 11,36%,
4. Universitatea Agora din Oradea – 11,11%.
Am constatat, cu mare bucurie și mândrie, că absolvenții Universității Agora din Oradea au obținut cel mare procent de reușită în 2014 (din cele 41 de universități care pregătesc absolvenți de Drept):
1. Universitatea Agora din Oradea – 16,67%,
2. Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj Napoca – 10,58%,
3. Universitatea Româno-Germană din Sibiu – 9,08%.
Doresc să felicit absolvenții universității noastre, precum și cadrele didactice ale Facultății de Științe Juridice și Administrative (Decan: prof.univ.dr. abilitat Elena-Ana Iancu).
INFORMAȚII UTILE:
1. Recomand studenților și absolvenților noștri să urmărească, pe pagina web a INM, informațiile legate de concursul de admitere în magistratură:
http://www.inm-lex.ro/displaypage.php?p=68
2. Cei care doresc să se înscrie la studii universitare de licență, specializarea ”Drept” (4 ani), pot găsi informații aici:
http://univagora.ro/ro/studenti/admitere/
3. Cei care doresc să se înscrie la studii universitare de master, la programele ”Științe penale și criminalistică” (1 an) sau ”Cercetări penale criminalistice” (2 ani), pot găsi informații aici:
http://univagora.ro/ro/academic/master/
Oradea, 09.09.2015.
Rector,
Prof.univ.dr. Ioan Dzițac