Ne pregătim pentru vizita EUA-IEP
Scris în 16 Aprilie 2013.
"Pregătiţi pentru a inova, pregătiţi pentru a răspunde mai bine nevoilor locale. Calitate şi diversitate în universităţile din România".
“Stimate Domnule Rector,
Ca urmare a solicitării Dvs de a include Universitatea Agora din Oradea în proiectul POSDRU "Pregătiţi pentru a inova, pregătiţi pentru a răspunde mai bine nevoilor locale", coordonat de UEFISCDI în parteneriat cu EUA-IEP, vă comunicăm că Universitatea Dvs va fi inclusă în grupul de universităţi [1] ce vor intra în procesul de evaluare instituţională în perioada următoare.” (Ecaterina ALEXOAEI, Assistant to Prof. Adrian CURAJ, General Director, Deputy Manager Project "Ready to innovate, ready to respond to local needs. Quality and diversity of universities in Romania" , Executive Agency for Higher Education, Research, Development and Innovation Funding)
Universitatea Agora a solicitat să fie evaluată de Asociaţia Universităţilor Europene –Programul de Evaluare Instituţională (EUA-IEP) în cadrul proiectului "Pregătiţi pentru a inova, pregătiţi pentru a răspunde mai bine nevoilor locale. Calitate şi diversitate în universităţile din România".
Am solicitat această evaluare deoarece EUA-IEP [2] are o experientă bogată în evaluarea universităţilor: a evaluat până în prezent peste 300 de universităţi din 45 de ţări din lume.
Derulat prin POSDRU de către UEFISCDI, “Proiectul Pregătiti pentru a inova, pregatiţi pentru a răspunde mai bine nevoilor locale. Calitate şi diversitate a universităţilor din România vine în întâmpinarea necesităţilor actuale ale sistemului naţional de învăţământ superior prin organizarea unui exerciţiu international de evaluare la care participa 47 de universităţi. Metodologia utilizată reprezinta rezultatul procesului de adaptare a Programului de Evaluare Institutionala (IEP) elaborat de European University Association (EUA) şi implementat deja cu succes în numeroase ţări europene.
Multiplele beneficii, cuantificabile pe termen mediu şi lung, atât la nivelul categoriilor de grupuri ţintă ale proiectului, cât şi la nivelul sistemului de învăţământ superior si al furnizorilor de servicii in domeniul studiilor universitare, constau in:
- Evaluarea internaţională a 47 de universităţi româneşti, pe baza unei metodologii internaţionale de evaluare;
- Dezvoltarea capacităţii de raportare şi evaluare la nivelul instituţiilor de învăţământ superior, în vederea asigurării calitaţii în conformitate cu misiunea asumată;
- Dezvoltarea şi implementarea unui mecanism de colectare si analiza a datelor în vederea evaluării primare a universităţilor;
- Facilitarea transferului de cunoaştere prin dezvoltarea unei platforme de tip <<Observator>> pentru analiza şi raportarea periodică pentru realizarea politicilor de diferenţiere.
- Dezvoltarea şi furnizarea unui program de formare pentru personalul universitar pe tema integritătii şi furnizarea unei metodologii de etică şi integritate în procesul de evaluare a universităţilor;
- Dezvoltarea capacităţii de analiză prospectivă pentru fundamentarea deciziilor privind dezvoltarea de reţele, formarea de consorţii şi fuziuni între universităţi. ” [3]
Suntem convinşi că în urma acestei evaluări Universitatea Agora va avea numai de câştigat prin transparenţă şi vizibilitate, creşterea calităţii managementului, educaţiei şi cercetării.
Ne vom mobiliza cu toţii, cadre didactice şi studenţi, pentru ca Universitatea Agora să-şi îndeplinească misiunea asumată prin Cartă.
Bibliografie
[1] http://pe.forhe.ro/sites/default/files/runda_2_univ199.pdf
[2] http://www.eua.be/iep/Home.aspx
[3] http://pe.forhe.ro/ro/despre-proiect-2
Rector,
Prof.univ.dr. Ioan Dziţac