Sari la conținut.

REGULAMENTUL EDITURII UNIVERSITĂŢII AGORA

Art. 1. (1) Editura Universităţii Agora funcţionează sub egida Universităţii Agora din Oradea.

(2) Universitatea Agora din Oradea  a  fost acreditată prin Legea nr. 59 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 3 aprilie 2012. Astfel, Universitatea Agora din municipiul  Oradea se înființează ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ, cu sediul în municipiul Oradea, Piața Tineretului, Nr. 8, județul Bihor.

Art. 2. (1) Editura Universităţii Agora asigură serviciul tipografic şi editorial comunităţii academice, având ca scop editarea şi multiplicarea lucrărilor elaborate de către cadrele didactice, studenții, colaboratorii şi/sau rezultate ale cercetării științifice.

(2) Urmăreşte publicarea de cărţi, monografii, cercetări ştiinţifice, legislaţie, studii de cercetare practice din domeniile: ştiinţe economice, ştiinţe juridice, ştiinţe sociale, politice şi administrative.

(3) Editura Universităţii Agora nu are personalitate juridică, fiind o componentă a Universităţii Agora din Oradea.

Art. 3. Activitatea editorială se desfăşoară în conformitate cu prevederile următoarelor reglementări:

-          Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe;

-          Legea nr. 111/1995 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea Depozitului legal de tipărituri;

-          Legea nr. 35/1994 privind timbrul literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric şi al artelor plastice;

-          Ordine ale ministerelor de resort.

Art. 3. (1) Editura este condusă de către un director, care este sprijinit în activitatea de decizie editorială de către colegiul executiv.

(2) Colegiul executiv este format din directorul editorial şi coordonatorul responsabil de domeniul ştiinţific în care se încadrează manuscrisul care face obiectul evaluării editoriale.

(3) În cadrul Editurii Universităţii Agora sunt desemnaţi cinci coordonatori pe următoarele domenii: ştiinţe economice, ştiinţe juridice, ştiinţe exacte, ştiinţe administrative şi relaţii internaţionale.

(4) La rândul lor coordonatorii sunt sprijiniţi de consilieri editoriali desemnaţi pentru fiecare domeniu ştiinţific.

Art. 4. Pot publica în editură, cărţi tipărite sau volume în variantă electronică pe CD-uri şi/sau DVD-uri, cercetători din ţară şi străinătate, autori de carte ştiinţifică ori de specialitate  din ţară sau străinătate, cadrele didactice titulare sau asociate, studenţii, masteranzii şi doctoranzii Universităţii Agora din municipiul Oradea care sunt autori de lucrări didactice sau/şi ştiinţifice şi întrunesc, cumulativ, următoarele condiţii:

  1. Autorul (autorii) îşi asumă întreaga responsabilitate pentru conţinutul lucrării;
  2. Lucrarea are recenzii ştiinţifice de la doi specialişti din domeniu având titlul ştiinţific de doctor. În fişa de recenzie se va preciza propunerea de tipărire în regim de editură şi acceptul referenţilor de a fi menţionaţi în lucrare;
  3. Lucrarea este tehnoredactată computerizat şi corectată (inclusiv din punct de vedere lingvistic) prin grija autorilor;
  4. Autorul anexează cererii de editare o prezentare sintetică a conţinutului şi adresabilităţii ei, precum şi rezumatul într-o limbă de circulaţie internaţională (preferabil, limba engleză);
  5. Cheltuielile de editare şi tipărire se suportă în funcţie de modul în care se calculează dreptul de autor.

Art. 5. Editura poate decide publicarea unei lucrări ştiinţifice numai cu respectarea următoarelor condiţii:

-          autorul va depune o cerere scrisă prin care solicită publicarea, precum şi un curriculum vitae (în cazul autorilor care nu au mai publicat la editura noastră);

-          autorul va depune manuscrisul, precum şi o scurtă prezentare a acestuia într-o limbă de circulație internaţională;

-          manuscrisul parcurge cu succes procedura Peer-Review a Editurii;

-          sunt acceptate condiţiile şi termenii de editare conform contractului de editare.

Art. 6. După îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 5, procedura publicării va cuprinde următoarele etape:

a) obţinerea numerotării internaţionale standardizate ISBN şi a descrierii CIP a Bibliotecii Naţionale a României de la consilierul editorial;

b) conceperea coperţilor şi a foii de titlu, cu includerea elementelor de identificare, a siglei editurii şi cu precizarea contribuţiei coautorilor la realizarea lucrării, dacă este cazul, precum şi efectuarea eventualelor retuşuri ale tehnoredactării;

c) semnarea contractului de editare care să conţină în mod expres condiţiile şi termenii agreaţi de Editură;

d) completarea formularului „Bun de tipar”, prin care autorul îşi asumă răspunderea pentru forma şi conţinutul lucrării;

e) predarea manuscrisului la tipografia Editurii.

Art. 7. (1) În toate cazurile autorul are obligaţia de a depune la Editură un număr de 7 exemplare pentru constituirea Depozitului Legal de Carte (Legea nr. 111 / 1995, modificată şi completată prin Legea 594/2004), un exemplar-martor pentru Editura Universităţii Agora şi 3 exemplare pentru Biblioteca Universităţii Agora din municipiul Oradea.

(2) Editura poate solicita autorilor exemplare pentru schimburi editoriale până la limita de 10 exemplare. Acestea vor fi inventariate în Biblioteca Universităţii Agora din municipiul Oradea.

Art. 8. Prezentul Regulament stipulează cadrul generalal activităţii Editurii iar în funcţie de situaţiile operaţionale care pot surveni în organizarea şi funcţionarea Editurii, Senatul Universităţii Agora din municipiul Oradea poate dispune efectuarea modificărilor care se impun.

Art. 9. Prezentul Regulament de Organizare şi Funcţionare al Editurii Universităţii AGORA a fost aprobat de Consiliul de Administraţie al Universităţii Agora din municipiul Oradea la data de _________________.

Înapoi la conținut.